diac. D.I.POPESCU - 666 şi gnosticismul modern (partea I)

666 şi gnosticismul modern

Diac. Dumitru-Ionuţ Popescu (Biroul de Presa al Patriarhiei)

Preluare de pe site-ul Lacasuri ortodoxe, 15 martie 2009


Scurta prezentare - În contextul unei crize economice mondiale, a fost propusă şi una pe plan spiritual. Interpreţi individuali ai Sfintei Scripturi şi ai Sfintei Tradiţii au „remarcat" prezenţa cifrei apocaliptice 666 în codul de bare al fiecarui cip care se va afla în noile paşapoarte şi, probabil, in viitor, în noile buletine şi permise de conducere. Mai precis, este vorba de o codificare în matematica binară, fiecare număr este perceput în cod binar, fiecare 0 are o linie albă şi fiecare 1 are o linie neagră. Coincidenţa sau necoincidenţa este că la mijloc se găseşte acest număr şi mereu în codul de bare apare numărul 666. În acestel fel, noile paşapoarte ce conţin date biometrice anunţă mesajul apocaliptic din capitolul 13 a cărţii Sfântului Ioan Teologul: Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (v. 16 - 18 ). În acest sens, paşapoartele şi cărţile de identitate ar pregăti, în viitorul apropiat, "pecetluirea" sau implementarea fiecărei persoane cu cipuri special create pentru a impune un control strict şi diabolic. Cipurile acestea ar conţine informaţii de identificare, cont bancar, asigurare medicală, date personale şi ar produce efecte neprevăzute asupra sănătăţii, stării morale şi sociale ale deţinătorului. Mai mult, acceptarea noilor paşapoarte ar fi echivalentă cu lepădarea de Hristos şi încredinţarea lui antihrist, câţiva duhovnici apreciaţi îndemnând deja pe creştini la luptă.

Apocalipsa este o lucrare simbolică, căreia i se pot da multe interpretări. Până şi cei mai mari exegeţi ai Sfintei Scripturi nu au îndrăznit sa se lanseze în interpretări detaliate legate de această lucrare. Aceasta pentru faptul că, în Biserica Ortodoxă, cunoaşterea lui Dumnezeu nu se fundamentează exclusiv pe raţionamente filosofice sau gnostice, ci presupune trăirea sau asumarea Jertfei şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Prin aceasta cunoasterea lui Dumnezeu devine una harică, transcendentă, a împroprierii Cuvântului lui Dumnezeu prin şi în Biserică: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6). În acest fel, o atitudine raţională sau interpretativă asupra învăţăturilor tezaurului Revelaţiei (Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii) din afara Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos, este prilej de dezbinare şi erezie. Majoritatea schismelor şi ereziilor au avut ca punct de plecare eronata înţelegere despre cunoaşterea lui Dumnezeu şi posibilitatea de înţelegere a Cuvintelor Sale. Cuvântul Lui este putere harică asumată printr-o viaţă cuviincioasă, dragoste nefăţarnică, tainică, nicidecum prin speculaţii teologice ieftine şi gălăgioase, precum spune Sfântul Apostol: Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval răsunător (I Corinteni 13, 1). Aceste chimvale răsunătoare extrag din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul un fragment (v. 16 - 18, cap. 13) şi îl interpretează ad literam, într-o desfătare raţională (sau mai degrabă iraţională !), desconsiderând Capul nevăzut al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, şi faptul că nici un creştin nu are dreptul să acţioneze în numele comunităţii, adică în locul ei, ci integrându-se acesteia.

Pe aceeaşi linie se înscrie eroarea de tip gnostic, care îşi are obârşia în secolul al II-lea şi s-a diminuat aproape total în secolul al V-lea, adepţii acesteia fiind creştinii care credeau că pot ajunge la mântuire doar printr-o cunoaştere totală sau perfectă (gr. γνῶσις, cunoaştere), inclusiv a tuturor semnelor prezente în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan. Nu întâmplător cei care au iniţiat această isterie împotriva noilor paşapoarte biometrice au legături cu mişcări ezoterice, mistice, în principal cu yoga, M.I.S.A, tantra sau au probleme de indisciplină şi de greşită înţelegere a creştinismului, fiind usor de influenţat. Majoritatea acestora se folosesc cu încredere şi uneori chiar devotament, de roadele tehnologiei moderne - telefon mobil, calculator, internet, card etc. - dar îndeamnă la răzvrătire împotriva unor paşapoarte, probabil mai puţin periculoase decât acestea. Unii, din interese personale, iar alţii din prea puţină cunoaştere şi credinţă, au căzut pradă acestei speculaţii a numărului 666 şi a interpretărilor „libere" la cartea Apocalipsă. În primul rând este ştiut că limbile semitice dădeau cifrelor semnificaţii literare şi invers. Numărul acesta poate reprezenta un nume literar sau poate rămâne un simplu simbol al imperfecţiunii, al unui lucru neterminat. Aşa cum cifra şapte este simbolul perfecţiunii, al desăvârşirii, căci Dumnezeu a creat lumea în 7 zile, există 7 Sfinte Taine, tot astfel numărul 666 poate fi semnul imperfecţiunii, al pervertirii păcatului.

Dar, numerologia este o practică ocultă şi este propusă creştinilor de adepţii yoga şi ai mişcării New Age, pentru care nu desăvârşirea este scopul primordial, ci cunoasterea raţională a lui Dumnezeu prin iluminare. Încercarea de a afla viitorul, de a ghici în stele, numere, cărţi sau de a ajunge la înţelegerea Sfintei Scripturi prin interpretări de simboluri ne duce cu gândul la oracolul din Delfi sau la spiritism şi vrăjitorie, unde Dumnezeu este imaginat ca un imens puzzle ce poate fi desluşit prin speculaţii. În gnosticism această eroare îşi are obârşia în teoria dualismului: bun versus rău, pozitiv versus negativ, Dumnezeu fiind bun şi lumea rea.

Dumnezeu este Creatorul tuturor şi pe toate le-a făcut foarte bune (Fac. 1, 31), astfel că nu există un lucru spurcat sau rău în natura lui, ci doar în modul în care este perceput sau folosit, fiind bun sau rău în funcţie de cât de mult ajută pe om în urcuşul său spre desăvârşire. Deci nu cel ce are cifra 666 pe documentul de identitate este malefic, ci cel care se supune păcatului, iar unul dintre cele mai mari păcate este cel al neascultării de Biserică, Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos, sau cel al dezbinării.

În acest sens, să ne reamintim, spre exemplu, de atitudinea Sfântului Apostol Petru sau a Sfântului Apostol Pavel în faţa mâncărurilor considerate în Vechiul Testament „urăciune," „spurcăciune" (Leviticul 11, 10-13; 20, 23, 41-42), un produs „urâcios," „scârbos" şi „necurat" (Deuteronom 14, 3) în privinţa cărora, evrei fiind, ţineau cont de avertismentul lui Dumnezeu de a nu consuma asemenea carne (Leviticul 11, 43). Dumnezeu i se adresează Sfântului Apostol Petru cu următoarele cuvinte: Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat (F. Ap. 10, 15). Din acest moment, Sfântul Apostol Petru avea să înţeleagă că Dumnezeu i-a arătat să nu considere pe nici un om spurcat sau necurat (F. Ap. 10, 28 ), aşa cum procedau iudeii, spre exemplu, cu samarinenii pe care îi considerau spurcaţi.

Aşa cum obiectele păgâne erau încreştinate în primele veacuri creştine, Biserica, prin Sfintele sale Taine, are misiunea de a curăţi de „urâciune" sau „spurcăciune" şi de a sfinţi natura creată, consacrându-i-o lui Dumnezeu. Sub efectul lucrării harului necreat al lui Dumnezeu, care are rolul de a potenţa natura şi energiile create ale lumii acesteia, se produce o consacrare sau o convertire, după caz, în sensul unei reorientări axiologice care le face pe toate vrednice de Dumnezeu. Deci, indiferent ce număr conţine paşaportul sau viitorul act de identitate, important este modul în care creştinul se va strădui sa facă din acesta un paşaport către Împărăţia lui Dumnezeu.
În ceea ce priveşte proorociile moderne despre venirea lui antihrist şi sfârşitul lumii, acestea se înscriu tot pe aceeaşi linie a ereziei gnostice, în prezent îmbrăcând forma practicilor yoga, tantra etc.

Despre sfârşitul lumii se precizează clar de către Mântuitorul că nimeni nu cunoaşte acest moment, tocmai pentru ca fiinţa umană se se preocupe exclusiv de desăvârşire, iar nu de speculaţii ieftine: Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Matei 24, 36). Aşa cum observăm, Sfânta Scriptură nu provoacă tulburare descoperind data precisă a sfârşitului şi nici nu îndeamnă la revoltă sau la violenţă, ci încurajează în lupta continuă pentru renunţarea la vicii şi dobândirea de virtuţi. Este o luptă personală cu noi înşine, nu cu instituţiile statului, cu cele ale Uniunii Europene sau cu diverse persoane.
Răzmeriţa este unealta diavolului pentru a distrage atenţia asupra preocupărilor cuviincioase ale creştinului. Biserica Ortodoxă, urmând Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, este „făcătoare de pace", nu instigatoare la revoltă şi vrajbă.

Toate aceste persoane care provoacă tulburare printre creştini, profeţind sfârşitul lumii şi îndemnând la neascultare faţă de Biserică şi de instituţiile statului, nu fac altceva decât să se faca unelte de răzvrătire şi zbucium ale diavolului şi să răspândească, asemenea unor chimvale răsunătoare, neîncredere şi dezbinare.
Reuşind, sub pretextul opoziţiei faţă de introducerea „paşapoartelor diavolului", să smintească pe unii creştini, atât din cadrul clerului cât şi dintre credincioşi, trâmbiţează isteric şi paranoic tot feluri de teorii ale conspiraţiei, plecând de la ideea că Obama Barak, Preşedintele Americii, este antihrist sau premergătorul acestuia, până la a afirma venirea războiului mondial, depopularizarea planetei (chiar înjumătăţire ei) şi data precisă a sfârşitului lumii. Aceştia propun frica şi disperarea în locul dragostei şi a păcii.

Un creştin nu se teme pentru viaţa sa şi nu ar încerca să oprească sau să prelungească ceea ce Dumnezeu a plănuit din veşnicie, a doua venire a Sa. Este de la sine înţeles că dacă vom schimba o cifră din controversatul 666 sau dacă nu vom accepta pasapoartele biometrice, aceasta nu ar schimba cu nimic nici momentul şi nici realitatea venirii celei de-a doua a Domnului nostru Iisus Hristos. A încerca să împiedici sau să prelungeşti ceva deja hotărât din planul divin este un nonsens pentru creştinism, dar nu şi pentru gnosticism, în varianta sa modernă de yoga. Un exemplu de creştinism veritabil este acela al martirilor primelor veacuri creştine sau al celor din temniţele comuniste care, fără a urî pe răufăcătorul lor şi a îndemna la revoltă, au acceptat moartea sau, respectiv, suferinţa ca jertfă supremă pentru Dumnezeu, cu dragoste şi milă pentru aproapele lor rătăcit.

Nu suntem într-o luptă cu ceilalţi, ci cu noi înşine. Asa cum Iisus Hristos nu a venit ca să îndemne la revoltă sau să-i conduca pe evrei la luptă ca un „Împărat al războiului", a suferit patimile şi moartea în tăcere şi smerenie, îndemnându-i pe apostoli la răbdare şi rugăciune, tot astfel şi Biserica Ortodoxă Română a sfătuit la pace şi la dragoste, considerând că mai de folos este omului să caute Împărăţia lui Dumnezeu, decât să se dea curs uneltirilor sau ispitirilor unor rătăciţi: Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.
Deci, să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine (Ioan 14, 1).

Razvan Codrescu - Raspuns

Preluare de pe Blogul lui Razvan Codrescu, 17 martie 2009

Cartea Apocalipsei e ultima admisă în canonul biblic, după îndelungi ezitări. Ştiau Părinţii ce ştiau. căci de-a lungul vremii ea a dus, într-adevăr, la fel de fel de interpretări hazardate, nu numai în afara, dar şi înlăuntrul Bisericii.

Las la o parte numeroasele devieri sectante (în speţă, milenariste) bazate pe răstălmăcirea unor pasaje apocaliptice. Mă gîndesc însă cu îngrijorare la tensiunile create pe baza ei chiar în sînul Bisericii, cum se întîmplă şi acum.

Un lucru e cert: nu trebuie să fii neapărat "sectant", "gnostic" sau "yoghin" (!) ca să te pună pe gînduri anumite coincidenţe (cum e cea dintre 666-le biblic şi 666-le dintr-unul din sistemele curente de codificare cu bare), mai ales în corelaţie cu alte tendinţe şi abuzuri anticreştine din lumea contemporană. Disputele în jurul lui 666 nu sînt noi, ci au o întreagă istorie, ce nu ţine neapărat de heterodoxie, cum insinuează autorul articolului respectiv.

Poate că în anumite cercuri ultraortodoxe se exagerează, cum s-a mai întîmplat şi aldădată în istorie, dar este abruptă şi indignă concluzia că ele s-ar aşeza prin aceasta în afara Ortodoxiei, sau chiar că ar sta la rînd cu lucrările diavoleşti.

Cum să-l bănuieşti de heterodoxie pe un înduhovnicit şi un mucenic al dreptei credinţe de talia părintelui Iustin Pârvu (nenominalizat în articol, dar indicat aluziv ca un fel de patron al smintelii)?! Ba chiar să te mai şi apuci tu, un mucos funcţionar mărunt al Biroului de Presă al Patriarhiei, să-i ţii lecţii despre etica martirajului din închisori?!

Nu atît îndreptăţirea sau neîndreptăţirea unui alt punct de vedere cu privire la 666 sau la campania cipuirii biometrice contează aici, cît această gravă insolenţă, care angajează păgubos însăşi instituţia Patriarhiei, şi aşa destul de inabilă (şi pînă la urmă de nepărintească) în cele cîteva provocări majore cu care s-a confruntat conştiinţa ortodoxă românească în ultimii ani (cazul Tanacu, cazul dosarelor de colaborare cu vechea Securitate, cazul masonilor în Biserică, cazul Ravenna, cazul Corneanu-Drincec, cazul paşapoartelor biometrice).

Pe gînduri trebuie însă să cadă şi cei incriminaţi pe nedrept: cînd te expui în mitinguri penibile şi la televiziuni imunde alături de reprezentanţi ai M.I.S.A. sau de fel de fel de aventurieri politici extremişti, cînd te foloseşti conjunctural de "serviciile" unor gazetari de scandal, împărtăşind practic cu ei aceeaşi lipsă de scrupule şi acelaşi limbaj de tip vadimist, nu mai trebuie să fie aşa de mare mirarea că multă lume, de la vlădică pînă la opincă, tinde să te asimileze şi să te judece la grămadă cu ei, după un calcul elementar ("Spune-mi cu cine te încîrdăşeşti, ca să-ţi spun cine eşti").

Dar nici de acest aspect nefericit nu poate fi făcut răspunzător părintele Iustin personal, ci anumiţi ucenici de-ai săi fără suficient discernămînt, care s-ar cuveni să înveţe - dacă nu de dragul părintelui, măcar de dragul lui Hristos - ceea ce este de învăţat din recentele împrejurări. Ar cam fi vremea să facă şi ei pasul de la imaturitatea unei anumite haiducii ultraortodoxe la fermitatea cumpănită a sfinţeniei veghetoare, pe care o întruchipează părintele Iustin, alături de alţi cîţiva mari duhovnici în viaţă. Căci altminteri riscă să compromită cauza pentru care pretind a lupta, tîrînd-o în derizoriu, şi să ajungă spînzuraţi de o dreptate pe care o au, dar pe care nimeni nu le-o dă (în afară de o mînă de "fani" isterizaţi, care nu fac decît să le consolideze imaginea publică de primitivism frustrat şi resentimentar).

Sîntem cu toţii plini de nedesăvîrşiri, dar dacă nu vom face efortul (deopotrivă personal şi comun) de a ajunge să răspundem provocărilor curente cu "înţelepciune de şarpe" şi "curăţie de porumbel", atunci nu vom face decît să dăm apă la moara adversarilor sau falşilor prieteni. Or, mi se pare că ceea ce a lipsit agitaţiei recente au fost, de ambele părţi, tocmai aceste două virtuţi cerute de Hristos, în absenţa cărora totul se preface, cu voie sau fără voie, în sterila frenezie românească a "aflărilor în treabă".

Ovidiu Hurduzeu - STRATEGII GNOSTICE
Raspuns

Preluare de pe Blogul lui Victor Roncea, 18 martie 2009


Una dintre cele mai grave erezii creștine este gnosticismul, o adevărată „tumoare în sânul Bisericii” (Etienne Couvert). Gnosticul este inamicul numărul unu al Ortodoxiei, împotriva ereziilor lui Biserica a luptat necontenit de-a lungul veacurilor.

Necunoașterea gnosticismului de către omul de rând este invers proporțională cu enorma sa influență asupra „elitelor” . Viziunea gnostică merge mână în mână cu conceptele la modă: deteritorializare, dematerializare, globalizare, relativizarea valorilor, ecumenism, multiculturalism. Putem afirma că tipologia omului postmodern este gnostică prin excelență, ceea ce nu poate să nu influențeze atitudinile și mentalitățile creștinului de azi.

Nu voi insista în acest articol asupra conceptelor si miturilor gnosticismului. Le-am analizat în „A Treia Forță: România profundă”. Aici voi aminti însă un aspect extrem de important: strategiile gnostice de DETURNARE a înțelesurilor și adevărurilor creștine. Gnosticii acționează „sub acoperire creștină”. Amenințarea lor este cu atât mai gravă cu cât erau/sunt în marea majoritate membri ai Bisericii. „N-ai fi întâlnit pe nimeni în Corint să-ți indice o biserică gnostică, este mai mult decât probabil ca o astfel de biserică să nu fi existat”, afirmă Arthur Darby Noch într-un important studiu publicat în 1964. Au existat secte gnostice, valentinenii, marcioniții și mai târziu maniheenii, dar „gnosticul tipic era un stâlp al parohiei locale”. Situația nu s-a îmbunătățit cu nimic astăzi.

Un exemplu de deturnare gnostică a adevărului ni l-a furnizat textul intitulat “666 și gnosticismul modern” semnat de Diac. Dumitru - Ionuț Popescu. Într-o manieră tipic gnostică, autorul textului amalgamează fapte reale cu interpretări abuzive într-un text scris la comandă politică. Strategia sa - de a-i acuza de gnosticism - tocmai pe cei care păstrează dreapta credință se apropie în mod periculos tocmai de gnosticismul pe care, vezi Doamne, încearcă să-l combată. Diac. Dumitru - Ionuț Popescu nu scrie neadevăruri, doar deturnează adevărurile de la înțelesul lor originar.

Gândirea „dezîntrupată” a diac. Dumitru - Ionuț Popescu nu vede în Apocalipsă decât „o lucrare simbolică, căreia i se pot da multe interpretări”. O astfel de interpretare este opusă celei oferite de Biserica Ortodoxă. Pentru ortodocși textul Apocalipsei se desfășoară SIMULTAN pe trei planuri: planul istoric, al prezentului concret și al profeției. Doar un Dumitru-Ionuţ Popescu poate să vadă în Apocalipsă doar un simplu simbol fără legătură cu evenimentele istorice ale primului secol creștin. Pur și simplu, negi dimensiunea istorică a Apocalipsei când faci o trimitere diversionistă la „numerologia” practicilor yoga contemporane și treci sub tăcere valoarea gematrică a numărului 666. Plasezi în mod gnostic Apocalipsa în afara istoriei dacă nu vezi în prima fiară puterea Imperiului roman, si-n a doua fiară pe falsul profet care impune cultul imperial tuturor oamenilor. Dacă negăm acest aspect concret-istoric al Apocalipsei înseamnă că negăm în mod gnostic însăși întruparea lui Hristos. Nici un cuvânt din Apocalipsă nu există prin el însuși, ci doar în legătură strânsă cu Mântuitorul. Cum întruparea Sa nu este una „simbolică”, tot așa Apocalipsa nu este doar o alegorie fără legătură cu realitatea istorică.

Acel moment istoric din trecut trimite însă la ACEST moment istoric din prezentul nostru. Prin Duhul Sfânt și Biserică, El este ACUM printre noi. Trecutul nu determină însă prezentul într-o ordine cauzală, atât prezentul cât și trecutul se află pe același plan de simultaneitate întrucât sunt concepute în lumina eshatologică a sfârșitului absolut (a istoriei). Iată de ce Apocalipsa nu poate fi banalizată și simplificată, amputându-i unul dintre planuri. Monahii care au fost acuzați de „isterie” și „misticism” au înțeles corect Apocalipsa. Ei trăiesc așa cum trebuie să trăiască orice creștin: Într-o stare de urgență, în iminența vremii care „este aproape”. O iminență care nu se măsoară în zile sau ani, ci este concepută sub aspectul tensiunii eshatologice: „deja” și „nu încă”. Pentru creștinul ortodox a trăi „apocaliptic” este modul cu adevărat duhovnicesc de a exista în lume. Ateii, gnosticii sau creștinii slăbănogiți în credință trăiesc relaxați sau, dimpotrivă, reacționează pavlovian sub presiunea evenimentelor, iată de ce confundă trăirea creștină sub imperativul „vremea este aproape” cu „răzvrătirea”, „isteria”, „misticismul” sau practicile yoga.

Nu voi încerca să răspund cu argumente teologice și intelectuale unui text făcut la comandă politică precum editorialele din „Scânteia”. Vreau doar să le reamintesc creștinilor că la baza lui se află o premiză gnostică deosebit de periculoasă: Creștinul este un sclav care trebuie să suporte fără să crâcnească lucrarea Diavolului: „A încerca să împiedici sau să prelungești ceva deja hotărât din planul divin este un nonsens pentru creștinism, dar nu și pentru gnosticism”. Sub acoperirea acestei fraze, aparent perfect ortodoxă, se află o deturnare gnostică a adevărului. Pentru gnostici, oamenii sunt creați de Demiurg, o divinitate inferioară; „prost croiți”, existăm doar ca niște ființe supuse determinismului absolut (biologic, politic, social). Doar gnosticii, elitele, cei mai “”creștini” dintre creștini - întrucât au în ei „scânteia divină” și sunt posesori ai gnozei - doar ei sunt liberi întru dumnezeul lor, marele Anonim. Noi, ceilalți, christiani rudes, suntem toți niște sclavi, ființe inferioare, robite materiei, bune să tragem doar la jug. Cei care s-au ridicat împotriva pașapoartelor biometrice nu au fost rebeli în sensul gnostic al cuvântului - ei nu și-au propus ca prin lupta împotriva „puterilor arhontice” ale Sistemului să se opună planului divin sau să proclame „triumful subiectivității”, să-și „valorifice potențialul interior”. Lupta împotriva pașapoartelor biometrice și a statului polițienesc nu s-a purtat în numele libertății absolute a eului gnostic, a eliberării „scânteii divine” din noi, ci în numele LIBERTĂŢII ÎNTRU HRISTOS ŞI A BISERICII LUI. Nu-i vorba despre o „eliberare” a eului interior, ci despre o MĂRTURISIRE a dreptei credințe. (Notă: gnosticilor nu le pasă de ceea ce se întâmplă cu trupul lor, dacă este cipuit sau nu, oricum trupul pentru ei este o „închisoare".

În „A Treia Forță” și „Sclavii fericiți” am atras atenția asupra unui fenomen deosebit de grav pe care-l constat în societatea românească: dominația dezîntrupaților, acei electi gnostici care le dictează românilor, christiani rudes, legile Pleromei lor sub deghizarea ortodoxiei și legilor noastre. Acești gnostikoi își asumă roluri de „experți”, „think-tankuri”, „formatori de opinie”, „ierarhi ecleziaști”, etc, dar nu-i întâlnim niciodată în postură de oameni obișnuiți, profesioniști, țărani, muncitori, babe evlavioase. Eoni emanaţi din „centrele de putere” mondiale sau regionale, deseori însă doar mafioți locali, vor să ne aglutineze sub faldurile „umanismului global”. Cunoscându-le strategiile de deturnare a adevărului, să urmăm exemplul Sfinților Părinți și să punem piciorul în prag. Așa după cum am spus în „A Treia Forță” , gnosticismul se manifestă astăzi sub forme religioase, seculare și spiritualiste dintre cele mai diverse. Tumoarea s-a generalizat și atinge astăzi nu numai ortodoxia, ci și întreaga civilizație creștină. Spre a ne păstra libertatea noastră întru Hristos, spre binele Bisericii Ortodoxe și a tuturor cetățenilor acestei țări, să trecem, sub lucrarea Duhului Sfânt, la o DEGNOSTICIZARE radicală a României.