salutari din departari
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
salutari din departari

revista celor nici prea-prea, nici foarte-foarte
 
AcasaAcasa  Ultimele imaginiUltimele imagini  ÎnregistrareÎnregistrare  ConectareConectare  

 

 29 iul. 2009 - C. Târziu - O inexactitate ...

In jos 
AutorMesaj
Salutari
Admin



Numarul mesajelor : 462
Data de inscriere : 05/02/2009

29 iul. 2009 - C. Târziu - O inexactitate ... Empty
MesajSubiect: 29 iul. 2009 - C. Târziu - O inexactitate ...   29 iul. 2009 - C. Târziu - O inexactitate ... EmptyMier 19 Aug 2009, 11:41

O inexactitate care mă priveşte şi o părere despre "proiectul Aiud"

Claudiu Târziu

Preluare de pe Blogul lui Claudiu Târziu, 29 iulie 2009

Pe mai multe site-uri şi bloguri se vehiculează o... să-i spunem inexactitate, pe care cred că trebuie să o îndrept. Sînt unele enormităţi pe care nu mă obosesc să le neg, pentru că sînt evidente. Neadevărul asupra căruia mă opresc acum, deşi minor în corul denigrator, ar putea afecta însă persoane pe care le respect şi le iubesc.

Mai mulţi internauţi ortodocşi afirmă, fără să fi făcut o minimă verificare, că eu susţin „proiectul Puric” privind construirea unei mănăstiri, pe lângă care să existe şi un centru de martirologie la Aiud. Nu-l susţin, cum nu-l susţin nici pe cel atribuit părintelui Iustin Pârvu de la Petru Vodă. Pentru a pleda pentru un proiect, trebuie să am căderea şi să-l cunosc – dacă se poate chiar în detaliu. Nu am văzut decît „pozele” de ansamblu a două proiecte. Înţeleg că, pînă la urmă, ÎPS Andrei a optat pentru un al treilea proiect – care mi-a rămas necunoscut şi el.

Nici părintele Iustin, nici prietenul Dan Puric, nici ÎPS Andrei Andreicuţ, episcopul locului, care are dreptul asupra deciziei finale, nu mi-au cerut părerea. Şi nu aveau de ce.

Nu am nici competenţa profesională, nici autoritatea morală să mă pronunţ asupra a cum trebuie făcut Memorialul de la Aiud.

Ca mădular al Bisericii şi ca român, am crezut de datoria mea să mă pronunţ asupra necesităţii existenţei unui Memorial la Aiud – care înseamnă un loc de cinstire. Părintele Iustin a avut excelenta idee ca, lângă monumentul de la Aiud ridicat în memoria celor ucişi în închisoarea oraşului de către comunişti, să fie clădită o mănăstire. Dl. dr. Pavel Chirilă a propus – inspirat şi domnia sa – să fie înfiinţat, pe lîngă mănăstire, un centru de cercetări martirologice – adică o instituţie care să documenteze cum au fost martirizaţi mii de români pentru Hristos, în timpul prigoanei comuniste. Iar ÎPS Andrei a binecuvîntat iniţiativa.

O astfel de lucrare îmi pare esenţială pentru cunoaşterea istoriei noastre recente şi deopotrivă pentru întărirea noastră în credinţă.

Aşadar, m-am declarat principial un adept al ideii de mănăstire cu centru martirologic. Dar cum să arate acesta vor stabili alţii mai îndreptăţiţi decît mine.

Cunoscînd cît de important poate deveni pentru români un astfel de Memorial (pentru că mănăstirea şi prezenţa sfintelor moaşte, care fac minuni, ar credibiliza enorm centrul de martirologie, iar adevărurile rostite de acolo ar fi devastatoare), antihriştii şi antiromânii au uneltit întîi dezbinarea dintre luptătorii pentru aceeaşi cauză şi apoi blocarea proiectului cu orice preţ. Una dintre metodele pentru amînarea oricărei decizii a fost inventarea unei probleme: ce se face la Aiud, mănăstire sau centru cultural? Au muşcat momeala inclusiv unii călugări. Învrăjbirea s-a produs, iar vara dă să se încheie înainte să se fi săpat baremi un metru de fundaţie pentru Memorialul de la Aiud.

Cei care se panichează că lupta se duce mai ales contra mănăstirii, se înşală. Deja, la Aiud există un schit, iar ca biserică e folosit chiar monumentul închinat celor căzuţi în închisori. De acolo, osemintele mucenicilor, cinstite ca sfinte moaşte, sînt trimise la mănăstiri din toată ţara, de pe Muntele Athos şi din Israel. Evlavia populară e în creştere, pelerinii curg continuu spre Aiud, iar mii de credincioşi se roagă sfinţilor din închisori, cu speranţa în ajutorul lor.
Deci, să fim lucizi, asta nu mai pot să oprească duşmanii, dar fondarea centrului de martirologie, care să dezvăluie şi cine au fost călăii şi care le-au fost uneltele şi metodele, poate fi încă împiedecată.

Mai încoace a mai apărut o temere: ce ne facem dacă acel centru de martirologie va fi preluat de forţe ostile şi îndreptat împotriva Bisericii şi a românilor? Chiar aşa să îngăduie Dumnezeu ca diavolul să-şi bată joc de sfinţii Săi, pe un loc de martiraj şi într-o mănăstire?

Ne luptăm cu fantome şi nu mai construim nimic. Asta vrea şi vrăjmaşul.

Nădejdea mea este că părintele arhimandrit Iustin Pârvu şi ÎPS Arhiepiscop Andrei Andreicuţ, cei care poartă în primul rînd responsabilitatea asupra marii lucrări de la Aiud, vor readuce pacea între ortodocşi şi vor grăbi începerea construcţiei.

Doamne-ajută!
Sus In jos
https://salutaridindepartari.forumgratuit.ro
 
29 iul. 2009 - C. Târziu - O inexactitate ...
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» 21 aug. 2009 - Claudiu Tarziu: Comunicat important despre Proiectul Aiud
» 21 iul. 2009 - C. Târziu - Întîlniri la Aiud între Dan Puric, pr. Iustin Pârvu şi ÎPS Andrei
» Interviu cu Dan Puric (intervievator Claudiu Tarziu)
» Comentariile de pe Blogul lui Claudiu Tarziu la Comunicatul catre tara
» Sfântul Sinod solicită alternativă la paşapoartele biometrice - 26 febr.

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
salutari din departari :: Subiecte vechi :: Aiudul e pe val-
Mergi direct la: