Parintele IUSTIN Parvu - 10 februarie 2009

Parintele IUSTIN Parvu - 10 februarie 2009




Transcrierea interviului preluata de pe site-ul Apologeticum.



Văd că guvernul României vă întâmpină anul 90 din viaţa sfinţiei voastre cu daruri alese, cipuri performante…

- Ei, am luat-o şi cu cipurile acestea acum… pentru că lumea aceasta sigur că se informa şi dorea să se informeze – ce sunt cu cipurile, ce sunt cu paşapoartele, cu unele sau altele. Am dat şi eu o scrisoare peste tot şi am socotit să fie şi o explicaţie. Această explicaţie însă pe care am dat-o eu - pe foarte mulţi i-a tulburat -, ca omul vinovat în faţa porţii de judecată, dar n-am socotit decât să-mi fac o datorie pentru ca să ştie oamenii ce au de făcut şi, în acelaşi timp, să ne profilăm şi noi pe o poziţie de oameni de pocăinţă şi de regăsire a noastră în rostul Ortodoxiei. Ei, acum sigur că lucrurile s-au amplificat mai mult, întrucât au început să intre o serie întreaga de explicaţii, de comunicări – prin reviste, prin ziare şi a ieşit tocmai ce nu mă aşteptam să iasă; dar cred că şi asta a fost de la Dumnezeu, ca lumea să ştie de ce ispite şi încercări are de trecut neamul cel creştinesc. Pentru că lucrurile acestea n-au fost numai pentru creştini (adică nu vizează numai creştinii n.n.) ci pentru toată suflarea care trăieşte pe pământ – adică să se menţină pe verticalitate, ca si creatură a lui Dumnezeu liberă, nestingherită de nimeni, să-şi poată exprima gândurile lui, să-şi poată exprima vorbirile lui, să poată avea o poziţie în care să nu fie stăpânit şi îngrădit. Ori acum sigur că lucrurile se întâmplă că, atât creştinul, cât şi necreştinul – este controlat, îi pune năsturelul sau cipuşorul acela, firul de nisip, îl pune într-un buzunar, ţi-l pune într-o haină care o iei de la magazin, ori ţi-l pune într-o încălţăminte şi aşa mergi cu tine cu telefonul şi te înregistrează şi te pune la securitate şi nu mai ai nevoie de securitate că-i cu tine mereu. Cel puţin atunci puneau pentru tine câte 7-8 gealaţi care trebuiau să te păzească. Eu, când am venit de la puşcărie şi m-am dus la casa mea părintească, la bătrânii mei, - domnule, veneau de câte două trei ori pe noapte. Venea unul: „Dragii mei, am înnoptat aici la poalele munţilor. Nu ne-o-ţi primi şi pe noi să stăm oleacă să ne adăpostim?” Eu îi spuneam cumnatului meu: „Măi, vezi că ăştia nu-s pentru dormit. Ăştia au alt interes. Spune-le să meargă mai departe”. Şi veneau… mă duceam pe la ţară, mă duceam primăvara, luna mai-iunie, mă duceam pe câmpurile acestea din Bolătău, pe Cinei, - să mai văd şi eu locurile acestea frumoase ale copilăriei mele. Ei, bine, veneau acasă şi îmi spuneau de-acasă: „au venit aici nişte cetăţeni bine aranjaţi şi îmbrăcaţi, o oprit o maşină aicia – şi o tot întrebat, o fotografiat pe aicea – măăăăi, cine ştie ce drăcovenii or mai fi şi aştia bine aranjaţi – că ăştia erau de la mama noastră- securitatea. … acum nu, domnule, îţi pune sub unghie un bobuşor din ăsta şi nu mai are nevoie de securişti să-i plătească. Ţi-l pune şi te face în 4-5 ani şi pe tine ne-om. Dacă porţi ăsta prea mult cu tine, sigur îşi face şi el boala şi rostul lui – bietele animale, săracele, care le-o pus la ureche, o început să le putrezească urechile, să le cadă coarnele, să le ciuntească şi pe ele, să sufere şi ele, după consecinţele civilizaţiei aşa, venite de cine ştie unde peste noi; dar ştim noi de unde, de altfel, da’ – eh!

Şi iată că am înfruntat, dragii mei, până în zilele acestea, multe şi frumoase episoade – după care am ajuns la anii aceştia când aştept şi eu oarecum: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor!”.